Silviu Mănăstire, secretar general adjunct PNL, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că traderii din energie s-au îmbogățit în ultimele luni, iar profiturile au fost de sute de milioane de euro. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Coaliția a ajuns la un punct comun în ceea ce privește prețul la energie. E foarte important lucrul ăsta. Traderii din energie s-au îmbogățit în astea 10 luni, de când a început nebunia cu prețurile la energie electrică și gaze. Au făcut profituri de sute de milioane de euro. Cumpărau ieftin de la stat, la 600/700 de lei megawattul, de exemplu, pe energie, apoi vindeau cu 1500 de lei/megawatt. După care, ia de aici, române, și plătește. Unii au fost prinși de instituțiile statului care se ocupă de control”, a spus el.
Silviu Mănăstire spune că persoanele care au făcut astfel de profituri ar trebuie să fie drastic pedepsiți.
„Cred că ar trebui ca băieții care s-au îmbogățit așa să se ducă în fața justiției și să li se confiște aceste profituri sau să li se impoziteze. Dacă te îmbogățești folosindu-te de război, eu cred că trebuie să fii drastic pedepsit”, a precizat Silviu Mănăstire, secretar general adjunct PNL.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”